Durerea unui suflet...

  De ce oare sufera lumea din ziua de azi?De ce lumea nu vrea sa fie mai buna?De ce lumea nu mai stie sa iubeasca?Si mai ales...De ce oamenii de azi nu se mai ajuta intre ei?De ce nu le mai pasa de suferinta altora?
   Ma simt atat de trist si abandonat,dar totusi...atat de iubit si de fericit!Sunt fericit pentru ca am prieteni speciali alaturi de mine...am cui sa ma plang,chiar daca stiu ca nu am sa o pot sa o fac vreodata...e ca o lege...eu sunt umarul pe care "ei" plang...dar eu ...eu nu-mi permit sa plang pe umarul lor...chiar daca multi mi-au spus sa fac asta!Nu pot si pace!
    Mereu m-a certat lumea pentru astfel de treburi,mereu mi s-a reprosat ca...eu cand sunt suparat sau trist...ma ascund si ca nu spun nimanui,ca mereu ii linistesc pe cei care plang si sufera,sau ca de ce mereu incerc sa ii ajut pe cei care au "ganduri negre"? (cei care au intentia sa se sinucida)...ca nu fac bine ca pun suferinta altora mai presus de a mea...ca uit mereu de mine si de "durerile" mele...si ca niciodata nu am timp de mine pentru ca stau si vorbesc cu toti "prostii"!
    Asa cum unii nu ma pot intelege pe mine de ce fac asta...asa...nici eu nu-i pot intelege pe toti...de ce spun..."de ce vorbesti cu toti prostii?,daca e prost si vrea sa moara lasa-l sa moara ce treaba ai tu cu el?!"...si apoi imi aruncau si replica..."tu nu vezi ca tu te distrugi mai tare tot ajutandu-i?...tu nu vezi ca tu ii ajuti...dar pe tine nu te ajuta nimeni!"...Le-am spus mereu tuturor: "Daca ei sunt "prosti" ca vor sa faca asta...ce-ar trebui sa facem...sa-i lasam sa moara?...si apoi sa ne intrebam de ce mor copii,adolescenti,tineri,...oameni care au toata viata inainte...dar slabi de inger,care din cauza unui esec in dragoste, sau care din cauza unor probleme in familie vor sa-si puna capat zilelor!Sa nu mai spunem si de vina "noastra",a celor care ii respingem pentru ca nu putem...sau mai bine spus...nu vrem sa ii intelegem,nu vrem sa-i ajutam,de parca acei oameni ar fi contaminati cu cine stie ce boala!

  Si ei sunt oameni ca si noi,care poate nu inteleg viata,care poate...la o "lovitura" mai grea,se demoralizeaza complet si nu mai judeca si atunci...vor sa incheie socotelile cu viata!Si ei sunt oameni si merita sa traiasca...si vrem sau nu sa credem...e vina noastra ca ei aleg sa nu mai traiasca,pentru ca din cauza noastra se simt respinsi si neintelesi,pentru ca ii renegam si nu vrem sa le ascultam "durerea din suflet"...pentru ca se despart familii,iar copii cresc fara ambii parinti...pentru ca in tinerete parintii s-au luat mai mult...pe interes!Atata timp cat exista indiferenta pe lume si nepasare...eu am sa raman cum sunt,am sa fac ce-am facut si pana acum!Am eu un suflet de aur?sunt oare un inger?Nu,nu sunt nici una nici alta sunt doar un om care s-a saturat de atata suferina in lume,pur si simplu nu mai vreau sa vad ca plange lumea!pana data viitoare...mai punem un gand pe-o "foaie"...lor le este dedicata urmatoarea poezie:

     "Durerea unui suflet..."

In adancuri de lumina
Sub vazduhul cel albastru
O fata plange si suspina
Pe un piedestal de alabastru

Cu sufletu-i zdrobit
Cu inima-i pustie
Caci a pierdut ce a iubit
Iar ce sa faca nu mai stie

E tot mai trista si mai rece
Sta tot timpul mai retrasa
Sta si plange si timpul trece
Iar durerea tot mai tare o apasa

E mereu indurerata
Caci durerea-n ea o strange
Sufletul-i tras ca pe roata
Iara inima-i se frange

Se simte abandonata
Nu-si gaseste locu-n lume
Iar lacrima-i se frange toata
Peste masca sa de glume

Nu mai stie ce sa faca
Ca sa scape de durere
Peste chin nu stie sa treaca
Nu mai stie nici sa spere

Nu stie pe cine sa creada
Nu mai crede in fericire
Un cer senin ar vrea sa vada
Ca sa creada iarasi in iubire